Ce este sufletul?

Eu cred că la această întrebare nu vom şti nicioadată cu exactitate răspunsul, pentru că sufletul este cea mai curată şi bună parte a omului, el cunoaşte raţiuni pe care mintea umană nu le poate percepe. Aceste caracteristici se datorează faptului că omul a fost creat de Dumnezeu din pămînt şi "suflare de viaţă", iar sufletul este lăcaşul unde se găseşte această "suflare de viaţă". El este nemuritor şi singurul pentru care noi vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu la Judecata de Apoi. Din acest motiv eu cred că cea mai înţeleptă întrebare pe care şi-o poate pune o persoană la sfîrşitul unei zile este: "Ce am făcut astăzi pentru mîntuirea sufletului meu?". Dacă ne dăm seama că nu am făcut nimic, atunci nu ne mai rămîne decît să ne rugăm, să punem sufletul în dialog cu Dumnezeu... aceasta poate fi pentru noi ca o clipă petrecută în ceruri.

Poate că nu putem percepe sufletul la adevărata lui valoare, pentru că acesta este iubire, iar iubirea este singurul sentiment pe care noi, oamenii, nu îl putem defini cu precizie. Adesea uităm că una din componentele importante ale iubirii este voinţa de a iubi şi că aceasta constă în dorinţa de a da ceea ce este al nostru altuia şi de a simţi fericirea altuia ca şi cum ar fi a noastră. Poate că nu simţim iubire pentru că am devenit, din cauza societăţii suflete îngheţate iar prin răutatea şi individualitatea noastră răcim sufletele calde, pline de iubire care se apropie de noi. Astfel noi nu ne dăm seama că în faţa lui Dumnezeu sîntem egali şi că iubirea este cea care face minuni, care făureşte oameni noi şi creează cele mai mari valori morale.

În momentul în care noi, lumea văzută, nu vom mai simţi iubirea, atunci vom ajunge în iad, pentru că acesta este opus Raiului (loc al armoniei, al fericirii şi al sfinţeniei), deci un loc, un timp, o stare a conştiinţei unde nu există nici un fel de dragoste.

Ce am fi noi, fără suflet? Dacă acest lucru s-ar întîmpla, noi nu am mai fi oameni, pentru că nici trupul fără suflet nu îl reprezintă pe om, aşa cum nici sufletul fără trup nu este o imagine a omului.

Fără suflet am fi fără viaţă, nu am mai putea simţi nimic: nici iubire, nici ură, în concluzie nu am mai avea sentimente. Cine ar mai tresări în noi la vederea zîmbetului unui copil, la cuvîntul "mama", la parfumul şi gingăşia unei flori, la mirosul "verde crud" al unei păduri?

În viaţă trebuie sa ne propunem mai multe ţeluri pentru care să luptăm cu toată fiinţa noastră, iar unul din acestea ar trebui sa fie asemanarea cu Dumnezeu pe care ni-L putem îndeplini doar dacă avem grijă de sufletul nostru. Cînd cineva ne răneşte e necesar să avem puterea de a-l ierta şi mai mult de a-l iubi, pentru că el este aproapele nostru. Aceasta o descoperim şi în Legea dată de Mîntuitorul: "Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi". Un alt mod prin care ne putem păstra curată "cămaşa" sufletului este acela de a nu săvîrşi păcate sau, dacă le săvîrşim, să ne căim pentru ele şi să încercăm să nu le mai repetăm. Noi trebuie să facem faţă şi încercărilor pe care Dumnezeu le îngăduie asupra noastră şi să trecem peste ele cu fruntea sus pentru a-I arăta cît de mare este credinţa noastră în El.

Despre suflet sînt multe de spus pentru că el ne face să scriem poezii, să iubim, să TRĂIM; nu vom putea niciodată să cuprindem tot ce înseamnă sufletul pentru că un lucru mărginit (raţiunea) nu poate cuprinde un lucru nemarginit: SUFLETUL.

Adelina Chelariu