Motto: "Mintea este vehiculul sufletului în această lume, iar sufletul este vehiculul spiritului în cealaltă lume, fiind totodată şi partea neefemeră a vieţii noastre!"

De ce eu? De ce tu? De ce noi, de ce? Oare ştim cu adevărat ce e iubirea? Ce este fericirea? Ştim ce sînt emoţiile si sentimentele? Înţelegem de ce iubim sau urîm pe cineva? Ştim ce se află în interiorul minţii noastre? Şi în final, ştim noi ce este sufletul? Sînt întrebări la care inconştient avem răspunsuri, dar pe care nu vrem să le rostim cu glas tare, de frică să nu ne doboare răutatea sau poate chiar bunătatea.

Mă întreb dacă o sa fiu în stare să scriu tot ce trebuie pentru a hrăni alte suflete şi în acelaşi timp pentru a-i da frîu liber celui ce zace în mine. Sufletul meu zace?! Nu! Acum mai puţin ca niciodată! Nu stă nemişcat nici măcar o secundă.

Scuză-mă "inimă" incoloră ce te ascunzi după trupul meu, că am încercat să îi mint pe bieţii oameni ca şi mine că zaci. Dar cine sînt eu ca să vă fac să credeţi ce spun!? Un singur om într-o mare de valuri. Toţi oamenii sînt la fel, toate valurile se sparg în nisip şi dau impresia că pornesc din nou. Mă întreb dacă vreunul din noi o ia de la capăt după marea tragedie a neputinţei...

Asta am să vă spun în ziua în care mă voi considera "om". Acum sînt doar un suflet, al cuiva (încep să mă întreb al cui?!...) ascuns în corpul unei adolescente cum spun alţii, al unui copil... cum îmi place să cred în minutele în care mai am timp să meditez.

Nu vi s-a întîmplat niciodată să aveţi impresia că aţi mai trăit o dată unele momente?? Mie mi s-a întîmplat şi chiar de foarte multe ori şi chiar am început să cred că sufletul are de-a face cu asta. Cred că el este ca o flacără ce arde fără să se mai oprească, ceva ce nu poate fi palpat şi nici nu are greutate, o forţă ce nu poate fi explicată, forţă ce are legatură cu divinul.

"Toate în lumea asta se transformă, nimic nu se pierde". Sufletul e o parte a universului ce nu poate fi explicată, acea parte care niciodată nu va opri să se transforme şi cînd spun asta ma refer la faptul că NE NAŞTEM-TRĂIM-MURIM şi apoi NE NAŞTEM din nou; functionează la fel ca natura. Un exemplu foarte bun ar putea fi apa dintr-un lac. Aceasta se evaporă sub formă de vapori şi ajunge în atmosferă, iar de acolo din cauza diferenţelor de temperatură ajunge din nou în locul de unde a plecat sub formă de precipitaţii.Acelasi lucru cred că se întîmplă şi cu sufletul, se naşte-trăieşte-moare şi din nou se naşte… mereu e în mişcare, mereu începe de la capat…

Sufletul poate fi văzut din nenumarate unghiuri şi de fiecare dată cînd te adînceşti mai mult în întrebări şi de fiecare dată cînd încerci să afli cît mai multe răspunsuri posibile, simţi că te adînceşti şi mai mult în necunoscut, simţi că cu cît te apropii mai mult de adevăr acesta fuge parcă mai tare de tine şi ne întrebăm de ce oare se întîmplă asta, poate ca unul din răspunsuri ar fi mintea noastră omenească, marginită care nu poate vedea dincolo de lucruri, nu poate privi cu ochii interiorului.

Aşa văd eu lucrurile, sufletul este subordonat ierarhic spiritului. Sufletul este al omului, cel care are memoria tuturor vieţilor, cel care ne diferenţiază unul de celălalt, iar spiritul este acea parte a noastră care este dată de la Dumnezeu, şi care reprezintă puntea noastră cu Dumnezeirea. Cred că legătura se face pe această ordine ierarhică trup - suflet - spirit.

Toti oamenii ascund undeva visele. Şi nu vorbesc de proiecţia unei realităţi confuze, ascunsă sub ochii închişi noaptea. Doar sufletele ascund amănunte, detalii nesemnificative transformate în comori - sub perna albă a realităţii.

Ce ne cheamă?! Cine? Sau de ce? Şi mai ales unde?! Fiecare îşi găseşte răspunsul mai mult sau mai puţin corect. Mă întreb din nou dacă eu l-am găsit. Toate sînt legate între ele; dragostea, mînia şi chiar ura, visele, aspiraţiile, trăirile, gîndurile şi neliniştile toate pornesc dintr-un loc uneori bine ascuns iar eu cred că acel loc unde sînt toate păstrate cu grijă este sufletul.

El este acea materie care ne umple trupul de viaţă, ne face să simţim fericire, tristeţe, împlinire, decepţie; daca nu ar fi sufletul am fi niste stînci, fără sentimente pur şi simplu am fi goi, am fi îngheţaţi, am fi fără suflare, nu am avea nimic. Pot spune că e partea cea mai fragilă a omului şi zic asta referindu-mă la faptul că un cuvînt spus cu rea voinţă răneşte mult mai mult sufletul decît o lovitură.

Nu ştiu dacă vreodată se va putea găsi o definiţie a sufletului; ştiinţific vorbind este cel care menţine organismul în viaţă (în afară de ceilalţi factori chimici, biologici etc), este acel ceva ce nimeni nu îl poate vedea dar căruia cu toţii îi simţim prezenţa; după cum spune dicţionarul sufletul reprezintă totalitatea proceselor afective, intelectuale şi voliţionale ale omului, psihic, trăsătură de caracter (bună sau rea); caracter.

Sufletul poate fi văzut ca un tablou pictat în mii şi mii de culori, unele mai frumoase decît altele, iar pe alocuri dacă priveşti cu mai multă atenţie observi cîteva pete de culoare despre care simţi că nu-şi au locul acolo, pete care nici măcar nu se cunosc prea bine, dar mintea noastră omenească face ca ele să pară imense, infinite…

Fiecare lucru care ni se întîmplă şi fiecare trăire pe care o produce poate aduce noul din punct de vedere al valorii conştiinţei de sine. Chiar dacă nouă ni se par lucruri mărunte ele nu sînt fără importanţă. Ele chiar pot produce o schimbare în viaţa sa de zi cu zi. Fiecare zi, din viaţă traita în această dimensiune, aduce prin trăire noi şanse de înălţare către ADEVĂR dar şi către regres spiritual. Toate cele ce ni se întîmplă sînt corespunzătoare nivelului nostru de înţelegere.

Sufletul descrie o lume interioară de dincolo de bine şi de dincoace de rău.

Stefana Grigore