Ce este sufletul? Dar suflarea ce este? Ce este omul?...

Sîntem o dualitate între corp şi suflet? Poate… Unitatea sufletului asigură primatul gîndirii, căci aceasta este întrucîtva prezentă şi în actele sensibile şi în cele imaginative. Dar epuizează oare toate proprietăţile?

A fi şi a exista… două trăsături generale ele vieţii, aparent sinonime. Fiinţa şi existenţa, sufletul şi viaţa… esenţa.

Sufletul se află în trup, două lucruri distincte, dar nu pot exista una fără cealaltă. Sufletul ca spirit reprezintă esenţa, repezintă gîndirea, în timp ce trupul doar lăcaşul de sălăşluire. Sufletul este cel care percepe sentimentele, şi tot cu ajutorul sufletului putem să ne înălţăm pentru a-l simţi pe Dumnezeu. Privit ca spirit, acesta este indefinibil. Aşa cum susţine dogma creştină, sufletul reprezintă suflarea lui Dumnezeu asupra chipului de lut. La fel cum suflarea nu poate fi măsurată sau percepută vizual sau palpabil, la fel cum Dumnezeu nu poate fi văzut sau atins, la fel şi sufletul.

Sufletul…

Ce poate fi?

Oare este viaţa în sine? Sau viaţa implică existenţa palpabilă a corpului ?

Diafan… suflet… esenţă… nimic care să definească sentimente, nimic care să surprindă intesitatea acestora şi profunzimea sufletului, nimic care ar putea reda pe deplin simţirile percepute prin suflet. NIMIC!… doar vorbe!

Suflet, spirit, sinonime? Cine poate şti? Poate doar o logică aprofundată ar dezlega misterul cuvintelor şi al jocurilor de cuvinte. Dar misterul sufletului ca element primordial al vieţii? El asigură primatul gîndirii, deci logica este inutilă în a dezlega acest paradox, deoarece prin suflet se naşte logica.

Să fie oare iubirea şi celelalte sentimente pe care le trăieşte omul în infima sa existenţă? Acesta să fie oare sufletul? Ar putea, dacă utlizăm un limbaj comun. Dar simţurile reprezintă neştiinţa, amestecul aparenţei cu falsitatea. Cum am putea fi raţionali dacă am fi conduşi de simţuri? Şi totuşi sufletul asigură primatul gîndirii!

21 de grame! Suflet, viaţă, esenţă… 21 de grame! Să fie oare adevăr sau eroare? Toţi vor să pătrundă paradoxurile şi să spargă lacătele unei lumi enexplicabile deocamdată pentru noi. Toţi caută raspunsuri, dar cine le poate avea pe toate? Poate sufletul nostru nu este îndeajuns de pur pentru a ne putea înălţa sus, tot mai sus, atît de sus, deasupra norilor pentru a putea vedea unde ne îndreptăm şi unde putem căuta răspunsurile.

Poate Dumnezeu are toate răspunsurile, dar noi sîntem incapabili de a-L simţi şi de a-L lasa să ne conducă sufletul. Sau poate avem sufletul orb şi nu vedem lumea din jurul nostru aşa cum este. Răspunsuri fără de folos… 21 de grame!

Dacă sufletul este intangibil, de ce îl putem vinde Diavolului? Cum noi omenii putem vinde o entitate intangibilă sau fără suport fizic?

Dumnezeu vs. Lucifer… doi termeni corelativi. Două esenţe care le putem percepe doar prin suflet.

Se spune că ne putem purifica sufletul prin credinţă pentru că trebuinţele trupului se reflectă în cele ale sufletului. Dar avem voinţa destul de puternică pentru a reuşi?

Tot sufletul ne poate asigura libertatea supremă! Prin Dumnezeu. Oare… Să existe oare libertate supremă? Sau ne amăgim pentru a lupta cu greutăţile vieţii? Qvo vadis!

Care este termenul corelativ al sufletului? Orice drept are o obligatie, nu există bine fără rău, orice afirmaţie are o negaţie… Dar sufletul? Ce negaţie are?

Poate cineva să aibă sufletul bun şi altul să aibă un suflet rău?

Ce este ?

Şi eu vreau să ştiu. Dar unde aş putea să caut răspunsuri? Doar presupuneri fade. Doar idei false, fără suport palpabil, doar psihic.

Suflet de animal, suflet uman, suflet de piatră, suflet fără chei, suflet bun sau rău, suflet de doi bani, suflet care bîntuie, suflet…

Tîrîre prin noroaiele vieţii, niciodată îndeajuns de bun, niciodată îndeajuns de puternic, nu ai cum să te ridici niciodată… strălucire la căderea nopţii… suflet… nu ai cum să renunţi…

Strălucirea sufletului…

Paranoia e…, e ca o voce din interior care iţi intră in minte şi care te posedă. O faţă, mai multe, …sufletul… te priveşte din spate, faţă a sufletului… soarele coboară, trădare….vrem să ştim adevărul, fără minciuni, vrem să ne dechidem mintea, vrem răspunsuri…dar sîntem destul de capabili să acceptăm adevărul? Să ştim tot ce ne înconjoară? Putem reţine toate adevărurile? Putem să le descoperim singuri? Oare de ce dacă ştim prea multe simţim că înnebunim? Poate e mai bine să nu ştim ce este sufletul sau orice alt paradox. Poate nu ştim cît de mult ştim. Nu sîntem capabili să utilizăm cunoştinţele apriori sau să le transpunem în conştient în vreun fel.

Sufletul ca parte de propoziţie este numărabil. De ce? Putem avea mai multe suflete? Putem să ne reîncarnăm…putem să avem mai multe suflete? Sau sînt doar diferite feţe ale sufletului? Născute de imaginaţie sau subconştient?

SUFLET…

Silvia Sofronea