Printre braţele înlănţuite şi înlemnite ale copacului de tină se striveşte ecoul unui suflu surd a cărui glăsuire este SUFLETUL -uşor cuvînt rostit de vînt şi picurat în om ca să nască speranţă, gînd şi lumină. Simţind că înfloreşte, acum arborele se dăruieşte vieţii înmulţind nu darul ce-l aprinse ci florile de fum. La astfel de spectacol participăm şi noi ca frunze sau ca fruct sub aura de om.

Şi om eşti Tu care citeşti acum acest cuvînt de suflet şi om sînt eu cea care descopăr căi spre mine ca tu să afli punte între noi. De-mi vei întinde mîna rugîndu-mă să-ţi dau să pipăi al meu adînc, cuvinte vei simţi iar dacă suflet cauţi şi nu răspuns sau fapte ascultă pulsul viu al eului din tine.

Ce este sufletul? Oglindă către cer, pană înnegrită-n smoală, rug aprins de zei? Fiecare cultură are concepţiile ei asupra sufletului însă niciuna nu ni-l poate reda nouă înşine căci el nu poate fi găsit nici în textele religioase, nici prin raţiune, nici prin învăţătură. Acela îl găseşte care îl caută, aceluia i se descoperă propriul său suflet. Deşi încerci să-l defineşti nu vei reuşi niciodată să-l cuprinzi şi chiar de vei reuşi să-l descoperi nu-l vei putea niciodată stăpîni căci el e singura pasăre ce-şi poartă colivia. Zăbrelele de lut nu-i scurmă cîntarea ci-i intensifică dorinţa de zbor, de a împînzi văzduhul cu trilurile sale. Sufletul este acela care-l face pe om liber deşi se simte încătuşat în propria-i materie.Uneori vocea îi piere pentru a lăsa trupul să-şi rostească pledoaria - atunci se simte neantul - iar cînd noi înşine îl amuţim se iveşte disperarea. Pe culmile ei ajungi atunci cînd trăieşti cu iluzia că înfometîndu-l şi rănindu-l îl vei reduce la tăcere... Nu înţelegi de ce strigăte şi neguri mai dese încolţesc în tine... Ai vrea să-i striveşti buzele nesăţioase cu dipreţ şi negare dar şoapte de rugă mai fierbinţi îţi dezgolesc auzul... Ce-ai putea să faci acum? O simplă sărutare de milă sau iubire va risipi tot freamătul şi golul în care te zbaţi DOAR tu. Dar nu! De ce să-i dai lui mîna cînd el doar cu lacrimi şi întristare te îmbie? Mai bine împrumută acel zîmbet de piatră de la nepieritorii zei şi încearcă să provoci la rîndu-ţi mîhnire şi durere în rîndul celor slabi. Să simtă TOŢI cum tu, în insomnia vietii, îţi sfîşii cu mîndrie sufletul cel mort. De-ai putea te-ai renaşte ca Pheonixul aievea în toate-acele minţi de muritori infami. Cenuşa ta să fie împrăştiată-n zări...şi poate chiar va reuşi cîndva să alunge ziua din inimile ce bat. Eroare însă! Ce trist şi abătut îmi pari acum abia aflînd că în orice om există o scînteie pe care cenuşa nu o poate acoperi: SUFLETUL.

Însingurat te simţi purtat de-un val
ce nu ştii unde duce şi de-ai găsi liman.
Nici cerul nu-ţi zîmbeşte, ochii săi sînt muţi,
doar lacrimi şi suspine în tine poţi s-asculţi.

Opreşte-te un strop şi întreabă-te cu zel: ce spectacol este mai mare decît întinsul mării? CERUL! ce spectacol este mai mare decît cerul? SUFLETUL omenesc. Şi om eşti tu care te-ntrebi acum. Această străfulgerare te poate reda sieţi. Te vrei sau încă mai aştepţi o revelaţie de nouri şi-ntrebări? Doreşti poate să ţi-s-aprindă o ploaie de lumini în care să-ţi oglindeşti chipul obosit? Pentru ce? Nu ştii oare că lumina a o mie de torţe nu se poate nicicînd asemui cu strălucirea uriasă şi rapidă a fulgerului?

Voi continua însă itinerariul descoperirii unei lumi ce sălăşluieşte în noi înfăţişîndu-ţi adevăruri şi credinţe ale unora ca noi despre ce dăinuie în noi. Vei mai avea o călăuză: imaginaţia cunoscută sub denumirea de "ochiul sufletului". Te vom conduce spre rîul cu apă vie ce izvorăşte chiar din tine, căutătorule! Voi începe aşadar prin a-ţi deschide uşa cultelor si culturilor universale şi prin a te introduce într-o cameră obscură cu două desene bizare desenate pe un perete. Primul reprezintă un ibis moţat iar al doilea o pasăre cu cap de om. Le-ai recunoscut? Principiul veşnic(Akh) de natura celestă, strălucitor, e reprezentat de ibis iar cel de-al doilea desen corespunde spiritului individual (ba) care poate să rătăcească după moarte prin locurile pe unde, odinioară umblase defunctual. El simbolizează de asemenea sufletul rătăcitor al unei fiinţe vii, capabil de fapte materiale. Vom părăsi acum acest mormînt egiptean pentru a privi dansul captivant al negrilor sălbateci, în jurul unui mort. Ei consideră că fiecare trup e locuit de două suflete: unul vegetativ- nefs şi unul subtil(sau suflu) ruh. Sufletului vegetativ îi corespund pasiunele şi comportamentul emoţional, circulă prin sînge şi sălaşul i se află în ficat. Sufletului subtil sau suflului îi corespunde voinţa. El circulă prin oase iar sălaşul şi-l află în inimă. Unirea acestor două suflete e simbolizată prin cuplul arbore-stîncă: unul reprezintă principiul feminin, iar celălalt principiul masculin. Sufletul poate părăsi trupul sub forma unei albine sau a unui fluture, însă, cel mai adesea se întrupează sub forma unei păsări. Poate că africanii dezlănţuiţi vor să determine sufletul să părăsească cu mai multă uşurinţă corpul decedatului... tare mă tem că mai degrabă îl vor determina să se ascundă... cine ştie?

Iată-ne ajunşi în marea şi bătrîna Chină. Locuitorii acestei ţări consideră că sufletul este dublu şi compus din două principii: Gul şi Shen. Gul este sufletul care atîrnă cel mai mult, cel pe care îl împovărează dorinţele celui viu iar Shen este geniul, părticica divină din spiritul omenesc. Acest dualism popular s-a întîlnit în jurul secolului 4 î.e.n. cu marele dualism al cosmogoniei oficiale, întemeiat pe opoziţia celor două principii - cel terestru si feminin yin şi cel masculin si ceresc yang.

Să ne îndepărtăm încetişor de glasul tulburător al păunilor şi să intrăm în linişte în moscheea aceasta impresionantă. Află că potrivit gîndirii ebraice sufletul este împărţit între două tendinţe: una superioară, celestă şi alta inferioară, terestră. În aceeaşi gîndire există, de asemenea, principiul masculin (nefesh) şi principiul feminin (chajah). Şi unul şi celălalt sînt chemate să se preschimbe astfel încît să devină un singur principiu spiritual (rugh) sufletul, duhul. Acesta este legat de imaginea divină şi cosmică de înnourare, de ceaţă. Tema călătoriei celeste a sufletului e înfăţişată sub forma unui soare rătăcitor (drumul soarelui de la răsărit la apus) iar sufletul (suflet-spirit) ca subsanţă luminoasă e reprezentată în mod obişnuit sub forma unei flăcări sau a unei păsări.

Eu zic să ne oprim puţin să ne odihnim pe iarbă sub umbra unui pom. Să ştii că există un număr impresionant de viziuni şi interpretări ale sufletului uman. Acest principiu de viaţă, sălaş al ideilor şi simţămintelor, îşi află interpretarea în sinele fiecăruia adesea sub forma unui dublu ipostas: al eului sub chip de om si ca asemănare a Creatorului. Sînt unele religii şi culturi care susţin posibilitatea ca sufletul lor să se manifeste sub diferite chipuri si forme superioare materiei. Buriaţii, spre exemplu, cred că ei deţin trei suflete. Primul se duce în infern, cel de-al doilea rămîne pe pămînt sub forma unui duh năpăstuitor iar cel de-al treilea renaşte în alt om. Cea mai mare parte a popoarelor turco-mongole cred în existenţa unui suflet mereu despărţit de trup şi care trăieşte sub chipul unui animal, al unei insecte, al unei pasări sau al unui peşte. Dacă privim cu cîteva mii de ani ani urmă, în timpul antichitaţii Platon a dat naştere unei idei conform căreia corpul paralizează şi toropeşte sufletul, că îl ferecă într-un fel de temniţă şi-l împiedică în transcenderea sa de la pămînt la cer. Sfîntul Pavel distinge însă în omul integral spiritul (pneuma), sufletul (psyche) şi corpul (soma). El afirmă de asemenea că sufletul-psyche este cel ce animă trupul, în vreme ce spiritul-pneuma reprezintă partea fiinţei umane deschisă către viaţa cea mai elevată, aflată sub directa influenţă a Sfîntului Duh.

Cu riscul de a te plictisi îţi voi înfăţişa şi o perspectivă analitică asupra sufletului. Psihologul C.G. Jung declară că sufletul este un concept cu multiple interpretări ce corespunde unei stări psihologice, care în limitele conştiinţei trebuie să se bucure de o anumită independenţă. El afirmă faptul că sufletul nu coincide cu totalitatea funcţiilor psihice, însă el desemnează un raport cu inconştientul şi, de asemenea, o personificare a conţinuturilor inconştiente.

Te-am îmbrăcat şi te-am învăluit cu miresmele atîtor popoare şi secole bîntuind împreună plaiurile multor culturi si civilizaţii pentru a contura subtil linia indefinită si infinită a sufletului uman. Te-am însoţit cu drag pe drumul către tine fără să fi avut măcar pentru o clipă intenţia de a fi considerată o Beatrice ce-ţi luminează calea în ascuns. Sper doar ca tu lîngă mine să fi fost cu trup şi în gînd căci ştiinţă dîndu-ţi iar conştiinţă neavînd în ruină sufletul îţi vei duce iar nu spre împlinire.

Crezi ce vrei a crede,
Gîndeşte ce doreşti,
Drumul spre tine însă,
În tine îl găseşti.
Şi om eşti tu cel care cauţi...

Ioana Tanase