Există sau nu sufletul?... Sufletul există. Cînd Dumnezeu a luat ,,ţărînă din pămînt” şi a creat pe om, atunci „a suflat în faţa lui suflare de viaţă”. Cu această suflare a creat sufletul duhovnicesc. Sufletul este izvorul vieţii trupului şi acesta acţionează în aşa fel încît trupul omenesc să respire şi să trăiască.

Trupul are ochi, dar nu vede; are urechi, dar nu aude. Toate sînt acţionate de către suflet. Trupul moare, însă sufletul este nemuritor. El nu moare căci este duh, fiinţă imaterială. Nemurirea sufletului este redată şi de Sf. Evanghelist Matei ,,Nu vă temeţi de cei ce vă ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă”(Matei 10, 28).

,,Ce-i va folosi omului dacă va cîştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde.”(Matei 16, 26). într-adevar indiferent de ce avere ai în lumea celor văzute, atunci cînd mori trupul rămîne în pămînt. Atunci contează sufletul... ceea ce ai adunat într-însul.

Hrana sufletului este Cuvîntul lui Dumnezeu, este Trupul lui Hristos, este însuşi Dumnezeu: ,,însetat-a sufletul meu de Dumnezeul Cel viu”(Psalm 41, 1).

Sufletul are şi el îmbrăcămintea lui. Acestea sînt virtuţiile: îndurarea, bunătatea, smerenia, blîndeţea, răbdarea.

Sufletul se îmbolnăveşte şi el. îl îmbolnăvesc păcatele, dorinţele trupeşti păcătoase. Grija pentru sănătatea sufletului presupune să îl păstrăm pur, curat, imaculat, neatins de nici un păcat. Singurul medicament pentru sufletul bolnav este mîntuirea prin pocăinţă şi Sfînta Spovedanie. Oricît ar fi de întinat de păcate, prin căinţă sinceră şi mărturisirea păcatelor la preotul duhovnic, sufletul străluceşte din nou de mai multă curăţenie. Sufletul pocăit şi mărturisit se va împărtăşi în veci de bucuria paradisului, pe cînd, dimpotrivă, sufletul întinat de păcate va fi chinuit veşnic de suferinţa iadului.

Sufletul reprezintă tot ce are mai de preţ un om. E ca un giuvaer de mare preţ. Dacă nu îl valorifici cum trebuie sau dacă îl pierzi e ca şi cum nu mai ai nici o valoare.

Sufletul este cutia de rezonanţă a sentimentelor. Cel mai important sentiment este iubirea.

Iubirea este calea ce apropie omul de cel mai curat vis al său. Fără ea, omul nu ar cunoaşte viaţa ca valoare a binecuvîntării lui Dumnezeu. Iubirea, ca valoare a fiinţei umane, înseamnă trăire, simţire, împlinire şi uneori renunţare. A renunţa la ceva pentru a aduce o bucurie aproapelui tău, înseamnă împlinirea unei trăiri, din iubire pentru el. Deci iubirea înseamnă şi respect pentru tot ceea ce este viu în creaţie. Iubirea înseamnă preţuire, înseamnă renunţarea la sine pentru a fi lîngă aproapele tău cînd el are nevoie. Iubirea nu poate fi exprimată în cuvinte; ea trebuie trăită şi simtiţă. 

Dorinţa de a fi iubit pentru ceea ce eşti în tine însuţi este o reflectare a inimii lui Dumnezeu care se oglindeşte în inima noastră. Dragostea adevărată este o limbă pe care surzii o pot auzi şi orbii o pot vedea. Dragostea este spaţiul şi timpul măsurate cu inima. Inima are taine pe care nici o raţiune nu le pătrunde. Inima cunoaşte raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte.

Nu este periculos cel care îţi ia trupul, ci acela care poate sa îţi ia sufletul. Iubirea este viaţă, printre altele, şi cel ce este viu nu poate renunţa la viaţă! Iubirea este bucuria sufletului, iar libertatea sufletului este adevărata iubire.

Adevărata iubire este dăruire, fără a cere ceva anume. Nu trebuie să pretinzi iubire. Fericit este omul ce poate iubi, căci nu oricine poate să iubească.

Universul nu are nimic mai preţios decît sufletul omenesc. Sufletul este comoara ascunsă dintr-o fiinţă umană. Trupul este o scoică iar sufletul o perla veritabilă.

Anca Zaharia