"Mereu, am susţinut că raţiunea mă înalţă dar, că iubirea mă desăvîrşeşte"

Mi-am permis să citez pe un mare om nu cu scopul de a impresiona cititorul de la începutul "timidului" meu eseu ci în dorinţa de a porni în această scurtă, pot spune definire a sufletului, de la un punct cît mai clar. Orice ar fi sufletul, în mod sigur, ne individualizează, doarece cu toate diferenţele care sînt percepute la nivel fizic de fapt sîntem asemănători din punct de vedere biologic, sîntem programaţi să realizăm aceleaşi funcţii.

Să fie sufletul o creaţie a intelectului? De fapt, de unde vine sufletul? Ce este sufletul? Aceste întrebări nu au doar un răspuns, ci o multitudine de răspunsuri. O definiţie a sufletului e ceva aproape imposibil pentru că ar trebui să studiem mai multe puncte de vedere, care la un moment dat, s-ar contrazice. Totuşi, chiar dacă s-a dovedit a fi un mister, oamenii l-au privit ca pe o mare provocare, şi au încercat să definească sufletul înca de la începuturi.

Religia e un domeniu aparte, pe care o putem defini ca ştiinţă a sufletului, deoarece religia s-a adresat şi se adresează oamenilor susţinînd existenţa acestui suflet ca parte integrantă a corpului care după moarte se eliberează de biologic. Religia defineşte sufletul ca cea mai de preţ comoară a omului, un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l păstrăm şi să-l apreciem la adevărata valoare. Această valoare nu poate fi apreciată în nici o unitate de măsură, este inestimabilă. Totuşi, deşi există mai multe religii şi deci, mai multe concepţii privitoare la suflet, toate susţin existenta acestuia dar, în ideea unei origini divine.

Se poate dezvolta sufletul independent de trup? Ne naştem cu suflet sau acesta se formează în timp? Acestea sînt unele din multele întrebări care poate nu îşi vor găsi niciodată răspuns, poate şi din dorinţa de a păstra un strop de mister. Chiar dacă au înţeles sau nu sufletul oamenii l-au exprimat în diverse forme, în cîntece, poezie, proză, pictură … astfel, realizîndu-se o adevarată artă a sufletului. Găsim peste tot în lume din ce în ce mai variate "forme" ale sufletului, şi spre bucuria mea mai există în această societate care pare dezumanizată, oameni care mai SIMT.

Oricît de mult ne limitează, "sufleteşte" vorbind, această societate, în care puţini mai pun accent pe suflet şi pe arta de a trăi, omul se întoarce mereu la… sufletul său. Trăim mereu cu speranţe, cu dezamăgiri, cu bucurie, deci, mereu… simţim. Toţi avem un suflet dar unii îl ascultă mai mult, alţii… mai puţin. Dar, …ce e de fapt sufletul? Putem să dăm o definiţie, aşa ca la carte, cît se poate de logică. Logica…?????!!!!!! Dar, nu putem să vorbim de logică cînd ne referim la suflet, sufletul e mai presus de logică. Dacă eşti doar pură raţiune nu poţi să zici că trăieşti, esti limitat căci nu vei putea niciodată să zici că "zbori". Nu vei putea spune că simţi şi în ziua de azi e mare lucru să poţi simţi, sînt mulţi care nu mai ştiu să facă asta. Trebuie să învăţăm să ne eliberăm din răceala în care ne limităm, să învăţăm să mai zîmbim şi într-adevăr, să TRĂIM.

Sufletul e complex, e un amestec dulce-amărui de sentimente frumoase dar şi de unele care "dor". Dar mai presus de orice, sufletul e "alunecos". Ni se întîmplă de multe ori să simţim ceva, apoi să avem un sentiment contrariu, dar… mai presus de orice sentiment, cel mai nesigur e… iubirea. Fiecare om simte iubirea în felul lui dar în mod sigur fiecare dintre noi se simte împlinit atunci cînd iubeşte şi mai ales, cînd este iubit. Aşa cum am citat la începutul eseului sufletul e independent de logică, nu îi va fi niciodată supus. Logica e rece, ţine de palpabil, de real, pe cînd sufletul nu are nimic în comun cu acesta, funcţionează la un alt nivel nu neapărat superior dar în mod sigur diferit. Sufletul, dacă putem spune "nu gîndeşte", sufletul SIMTE, ne dă pasiune, ne dă aripi într-un mod în care logica şi raţiunea nu ar reuşi niciodată.

Cu aceeaşi pasiune cu care iubim putem să urîm, să trăim fiecare moment al vieţii noastre de parcă ar fi ultimul. Toate aceste sentimente unice ni le dă sufletul, tocmai pentru că uneori nu-l putem controla, şi devenim astfel sclavi ai sentimentelor, care ne dau culoare vieţii.

A iubi, a urî, în definitiv a simţi, e ceva omenesc, ne caracterizează pe noi oamenii ca fiinţe superioare din punct de vedere biologic. Astfel, putem să spunem că indiferent de originea sufletului, face parte din NOI şi ne dă această inestimabilă putere de a SIMŢI.

Să defineşti sufletul ar însemna să defineşti omul care este extraordinar de complex tocmai pentru că are suflet, deci e aproape imposibil. În încercarea mea de a defini sufletul nu am reusit să surprind decît o fărîmă din infinitatea de semnificaţii pe care le are. Cu toate acestea sper că am reuşit sa evidenţiez ceea ce am urmărit de la început şi anume să subliniez, importanţa recunoaşterii sufletului de către om. În fiecare om trebuie să existe un echilibru între suflet şi raţiune tocmai pentru că doar folosindu-ne de amîndouă ne putem numi OAMENI.

Ioana Cioată