Pămîntul expiră şi ne naştem, apoi inspiră, şi murim. - spune un proverb arab.

TRUP ŞI SUFLET. O sintagmă în care ŞI înseamnă unire? sau separare? Le avem în aceeaşi măsură, şi totuşi le deosebim.

Doar acceptare?!

O pană de corb apasă greu peste zarea albastră. O alta de porumbel rătăceşte în eter…

Dintotdeauna s-a vorbit despre dualitatea sufletului. E ca o tablă de şah: cu pătrăţele albe si pătrăţele negre. Aripi de porumbel si aripi de corb. Un zar decide cu ce… zburăm. Iar zarul, sîntem noi. La început, aproape… atingeam îngerii. Doar ei planau în universul nostru. Apoi, am descoperit libertatea de a alege. Chiar dacă,poate, nu am înţeles-o. Căci unii au ales robia; robia puterii, a banului… "cu orice preţ". A bunăstării trupului.

Mă uit la toate lucrurile
De două ori.
O dată ca sa fiu vesel
Şi o dată ca să fiu trist. (Marin Sorescu)

Tendinţe contrare, antinomii care coexistă - nu ştiu dacă se pot întîlni într-o gamă mai largă ca în sufletul unui tînăr: atracţie-repulsie, raţiune-impuls, putere-slăbiciune, cuvînt-tăcere, încredere-teamă, speranţă-deznădejde. Lumini si umbre, cîntec de bucurie sau cîntec de lebădă-un suflet în plin proces de... definire, UN SUFLET DE STUDENT! Creştere, desăvîrşire, sau… naştere. Autocunoaştere. Timp…

O mai mare polemizare a sensului vieţii…- nu ştiu dacă se poate afla. Pentru că abia acum hotărîm cu adevărat drumul pe care îl vom urma. ACUM sufletul nostru cunoaşte imperativele vieţii, şi îşi întăreşte, dezvoltă, apără, schimbă sau elimină din principiile formate. E timpul cunoaşterii de sine. Pentru că mulţi dintre noi abia aici descoperim lumea. Şi pe noi înşine. Faţă în faţa responsabilităţilor, învăţăm ce înseamnă a trăi. În societatea secolului XXI. Între oameni. Necunoscuţi, buni, egoişti, aroganţi, generoşi, prieteni, profesori şi/sau modele de viata. …aşa sînt oamenii!

Iar sufletul unui student este singur. Atît de singur si neînţeles…

Amintirile se voalează, ca într-o eclipsă. Fulguite la pămînt, ei spun că se cer uitate.

Te împaci cu defectele tale ,dar mai puţin cu contradicţiile si nostalgiile. (H.Bazin)

,,Trebuie să priviţi spre viitor. Să luptaţi pentru voi, pentru un trai bun!" În numele... cui? sau... a ce?

S-ascult raţiunea? Să uit că există
O rază de soare cînd lumea e trista?
Să cred în putere, dar nu a dragostei,
Să lupt pentru viaţă, dar... nu sub semnul ei?

Şi de ce se cere… o luptă? Unii o numesc, eufemistic poate, adaptare. Adaptare la viaţa ,,din zilele noastre". Sau supravieţuire. Dar… nu ne-am născut toţi cu aceleaşi drepturi? Nu trăim toţi sub acelaşi soare, nu ne bucurăm împreună de aceeaşi ploaie sau colţ de cer senin? De ce uităm? De ce a trăi înseamnă a te adapta, a respecta... "reguli"? de ce libertatea înseamnă onorarea unui oarecare… trebuie? De ce sfidăm adevărata noţiune de bine? chiar… trebuie?

Adevarul?! Cine poate afirma fără nici o îndoiala că… îl cunoaşte? Cîţi îndrăznesc să îl caute în ei, să-l accepte şi să se folosească de el, să fie ei înşişi? Nu mai au… timp?!

În sufletul unui student, lupta se dă cu sine. Aici găsim autenticul sens combativ al vieţii. Sînt forţări pentru a reduce contradicţiile, înţelegîndu-le şi folosind apoi libertatea de a alege. Bine. În această perioadă ne lărgim fiinţa peste toate acele margini ce păreau că ne curmă cînd am venit, cînd am intrat în… lume. Cred că aici descoperim ,,arta de a trage suficiente concluzii din premise insuficiente", răspundem în mod liber unei nevoi de echilibru şi de împăcare senină cu propria conştiinţă...

Întind o mînă, tac.

E-adevărat, încă mai port blazoanele candorii. Şi, chiar dacă am ancorat în sfera lui "trebuie", nu aş vrea să le lepăd. Vreodată. Sînt scutul meu împotriva realităţii mult prea diferită de aşteptările mele, împotriva artificialului ce tinde să devină... mult prea răspîndit în panglica fundiţei mele de şcolăriţă. E sufletul meu, de student ce ar vrea să rămînă copil. Ce nu vrea ca facultatea să-l transforme în "omul zilelor noastre."

Se întreabă cineva de ce fug uneori de realitate?!

E tîrziu (dar noi sîntem încă tineri), e frig (şi vrem să căutăm căldură), e noapte (iar noi avem nevoie de lumină!)

Palide umbre tremură pe zidurile reci, imagini văruite dau viată unui peisaj de tristeţe nocturnă. Îngeri albi şi îngeri negri, porumbei şi corbi. Suflete cărora oamenii încearcă să le impună forme, culori, reguli ca să …trăiască. Între ei. Şi le neagă uneori zborul.

Dar sufletul are tăria să se menţină în contradicţie. Forţa vieţii, si mai ales puterea spiritului constă tocmai în a marca, a suporta şi a birui contradicţia!

Trup si suflet, oricine poate, dacă vrea!

Alina Maria Dima