|
Cuprins:
Introducere Este inutil a discuta despre importanţa muzicii în viaţa fiecăruia dintre noi. A spune despre cineva sau despre propria persoană că este exclusă acestui domeniu înseamnă a infirma complexitatea intelectuală, afectivă şi socială a naturii umane. Aceasta deaoarece muzica reprezintă produsul natural al psihicului, a cărui utilitate a fost demonstrată de-a lungul timpului într-o varietate de contexte sociale. Pare usor liric a vorbi despre muzică şi de aceea sîntem deseori tentaţi să tratăm cu superficialitate acest domeniu, gîndindu-ne automat la faptul că arta interferează destul de puţin cu nevoile materiale, obiective ale vieţii de zi cu zi. Cu toate acestea, posturile de radio şi de televiziune nu au pregetat să difuzeze noi melodii iar agenţiile de publicitate folosesc din ce în ce mai des calităţile muzicii spre a vinde diferite produse. Acest fenomen ne îndreptăţeşte să considerăm muzica drept un instrument social iar conştientizarea acestui fapt a încurajat meloterapeuţii în a dezvolta un nou domeniu devenit "serios" prin puterea sa psihologică. Meloterapia este o disciplină cu un foarte larg spectru de informaţie, avînd în vedere faptul că reuneşte valori şi cunoştinţe din estetică, sonologie, teoria muzicii, armonie, folclor, istoria muzicii, psihologie, psihopatologie, psihoterapie s.a. Tocmai din acest motiv, meloterapia este încă un domeniu în cercetare, căutînd sisteme teoretice şi practice cu aplicabilitate cît mai eficientă. Lucrarea de faţă îşi propune o analiză sistematică pornind de la elementul de bază al muzicii, sunetul, şi de la influenţa pe care acesta o manifestă în cadrul vieţii somatice şi psihice.
Caracteristici esenţiale ale sunetului şi influenţa acestora asupra psihicului În accepţia sa generală, prin termenul de sunet se înţelege o undă elastică aptă să impresioneze aparatul auditiv al omului. Starea de vibraţie materială pe care o produce o asemenea undă poate avea infinite forme, variind de la cea mai simplă pînă la cea oricît de complicată. Sunetul muzical, spre deosebire de zgomot, este definit drept vibraţia regulată a unui corp sonor. În cadrul clasificării sunetelor muzicale, criteriile cele mai des utilizate sînt: Înălţimea - dată de un anumit număr de vibraţii pe secundă, ce caracterizează sunetul. În această situaţie, sunetele înalte au un număr mare de vibraţii. Modul în care se succed sunetele de diferite înălţimi în cadrul unui fragment melodic influenţează impactul psihologic al acesteia asupra subiecţilor. Melodia este elementul de bază pe care caută să-l deceleze cel mai repede un ascultător, pus în faţa unei configuraţii sonore. O succesiune de sunete de diferite înălţimi, ce are la bază o anumită logică poate dezvolta în plan psihic un pattern cognitiv sau afectiv specific ce poate fi ulterior manipulat. Durata - reprezentată de timpul efectiv în care este susţinut sunetul. Ea poate fi organic mică (coarde lovite sau ciupite), mare sau foarte mare (coarde solicitate cu arcusul, tuburi sonore). De durata relativă a sunetelor, caracteristică esenţială reglată de norme precise, depind ritmul cu formele sale, măsura, metrul ş.a. Nu există fiinţă umană inaptă la ritmicitate. În timpul gestatiei, fătul reacţionează favorabil la muzica al cărei ritm este în raport de 2/1 cu pulsul matern. După naştere, nou-născutul adoarme mai uşor dacă este legănat în ritmul bătăilor inimii mamei. Mai mult, ritmul poate avea efect dinamizant, favorizînd starea de bună dispozitie, respectiv performanţele intelectuale şi motrice. În armată marşul stimulează mersul iar în ultimii ani, în SUA s-a propus introducerea muzicii ritmice pentru creşterea randamentului în secţiile de montaj. Intensitatea - caracterizată de numărul de decibeli ai sunetului. În cadrul interpretării unor piese muzicale, exploatarea nuanţelor este unul dintre marile criterii de evaluare a excelenţei dirijorilor. Exprimarea muzicală şi sensul estetic nu pot exista fără utilizarea rafinată a diferitelor intensităţi. În acest sens, intonarea aproape în şoaptă a unor fragmente de mare sensibilitate poate avea ca efect inducerea unei stări de inefabil, propice introspecţiei de o mare acurateţe. Pe de altă parte, anumite melodii ascultate la o intensitate crescută pot favoriza apariţia efectului cathartic, purificator faţă de emoţiile negative acumulate. Timbrul - este dat de numărul specific de armonice care însoţesc sunetul iniţial. Fiecare voce, precum şi fiecare instrument în parte are un timbru specific. S-a demonstrat că persoanele a căror voce se caracterizează printr-un timbru cu un număr mare de armonice sînt considerate a fi o prezenţă mai plăcută, mai liniştitoare. Această informaţie este utilă mai ales în domeniul hipnozei unde vocea terapeutului trebuie să amplifice starea de calm, relaxare şi să readucă tendinţele spre agitaţie sau anxietate. Importanţa limbajului muzical a fost demonstrat şi de următorul experiment realizat în 1968 de catre Dorothy Retallack din Denver în scopul de a observa efectul muzicii asupra plantelor. Experimentul a fost realizat pe o specie de castraveţi pe o durată de opt săptămîni, timp în care s-au inundat cutiile în care aceştia creşteau cu o muzică provenind de la două posturi de radio, emiţînd unul muzică clasică, celălalt muzica rock. Legumele au fost departe de a se arăta indiferente la cele două forme de muzică: cele "hrănite " cu Haydn, Brahms, Schubert creşteau spre difuzor, înfăşurîndu-se chiar împrejurul lui. Dimpotrivă, cele supuse tratamentului cu muzică rock căutau să se îndepărteze de sursa sonoră. În concluzie, anumite elemente de limbaj ale muzicii au efecte benefice asupra dezvoltării plantelor. Multe animale se comportă faţă de muzică în genul melomanilor: dau semn de multumire la scultarea ei, se strîng în jurul sursei sonore ş.a. Unele legende vorbesc despre cîntăreţi miraculoşi din fluier care scapă oraşe de sub invazia şoarecilor, prin simpla putere a sunetelor. Unele publicaţii de mare tiraj, cu titlu de curiozitate ştiinţifică, anunţă că vacile dau mai mult lapte dacă mulsul este însoţit de muzică (printre altele, este menţionat Vivaldi ca fiind unul dintre cei mai "lactogeni" compozitori) Dacă sunetul are asemenea influenţă asupra plantelor şi animalelor, cu atît el devine mai valoros atunci cînd ne referim la subiecţi umani.
Meloterapia - modalitate de tratament psiho-fizic Începuturile muzicoterapiei îşi au originea în utilizarea spontană şi intuitivă a muzicii în tratamentul diferitelor boli, fenomen întîlnit şi în zilele noastre. Probabil că majoritatea dintre noi ascultăm muzică nu doar ca act cultural, ci mai ales deoarece simţim că uneori avem nevoie de efectul ei relaxant sau, dimpotrivă, stimulant. Însă plasarea meloterapiei într-un cadru instituţionalizat a avut loc recent. Un pionier al acesteia a fost Schnopfhagen care, în jurul anului 1800 a introdus muzica în azilurile de bolnavi mintal sub forma unei terapii pasive şi reprezentată de concertele date pentru bolnavii internaţi. Scopul acestei muzicoterapii era acela de a calma sau de a stimula bolnavii, muzica adresîndu-se celor cu deficienţe psihice, sechele ale unor boli mintale acute cît şi secundare involuţiei psihice la vîrstnic. Ulterior, spre sfîrşitul secolului XIX apar o serie de lucrări ştiinţifice consacrate studierii influenţei muzicii asupra diferitelor funcţii ale organismului în special aparatul circulator. Este momentul cînd în Franţa, Elveţia, America, Germania, Austria începe utilizarea muzicii cu scop medical. Coordonarea cercetărilor în meloterapie, începută în 1953 sub egida UNESCO, de către International Society for Music Education, a fost activizată din 1971 după Simpozionul Internaţional consacrat muzicoterapiei. În prezent, numărul conferinţelor internaţionale de meloterapie este în creştere, evidenţiind cu fiecare pas noi aspecte privind eficienţa anumitor practici meloterapeutice. Muzicoterapia este o formă specifică de psihoterapie în care influenţarea în sens terapeutic se realizează prin intermediul muzicii. Psihoterapia muzicală integrează elementele esenţiale ale muzicii - ritm, melodie şi armonie - cu obiective specifice de tratament referitoare la cunoaşterea de sine, autoexprimare şi comunicare. Intervenţiile meloterapeutice pot influenţa întreaga personalitate şi multiplele interacţiuni psiho-fizice din interiorul sistemului nervos. Alături de manipularea stărilor afective, muzica are, de asemenea, funcţia de organizare cognitivă datorită caracterului logico-matematic al ritmului şi intervalelor melodice. Alte arii de interes ale meloterapiei sînt determinate de interacţiunile interpersonale şi, consecutive, de problemele de relaţionare socială. Meloterapia este un proces foarte activ. Ea nu se rezumă la simpla audiţie muzicală, cum iniţial s-ar putea crede. Intervenţia muzicii face apel mai ales la exprimare prin intermediul improvizaţiei, interpretării şi compoziţiei. Aceasta nu înseamnă, însă, că pacienţii care abordează acest gen de terapie trebuie să aibă neapărat deprinderi muzicale (absolut necesare, de altfel, terapeutului) sau calităţi legate de auzul ritmico-melodic şi exprimare vocală sau instrumentală. Muzica are efect puternic asupra ascultătorului dar mai ales asupra celui care cîntă. Aici putem vorbi despre caracterul cathartic al muzicii. El presupune implicare totală, întîlnită mai mult în exprimarea muzicală decît în audiţie. A cînta cu sinceritate o melodie este a exprima în cîteva minute mai multe sentimente decît ai putea povesti timp de mai multe ore. A dansa o seară între prieteni ajută rapid în a dobîndi degajarea în relaţionarea socială. Mai mult, a cînta în faţa unui public este un mijloc eficace, dacă este aplicat corect, în tratamentul fobiei sociale sau în amplificarea stimei de sine. În concluzie, meloterapia este o modalitate psihoterapeutică foarte complexă, cu efecte psihologice benefice atît pentru aria patologică cît şi pentru fiecare dintre noi. Dorina Iusca |