Cînd joci două roluri este mult mai greu,
E ca atunci cînd vorbeşti cu propriul eu.
Şi ce să îi mai spui...! Ştiute sînt toate,
Toate cîte vezi, aparent sînt moarte.
          Dar învie-le TU! Interpret doar eşti,
          Scoate din fiecare, tot alte poveşti!

Rol de emitent m-am născut să joc
Al creaţiei, al artei, într-un singur loc:
Pe pămîntul unde, receptorii evaluează,
Urme, semn, simboluri, toate cercetează.
          Dar acum e altfel, receptor--tot eu,
          Şi mă joc cu semnul zămislit de EU.
          De eu şi de mine, căci sîntem legaţi,
          Şi spre făurire, sîntem "condamnaţi".

Dar o bucurie rămîne revelaţie,
Aceea a CUVÎNTULUI-LUMINĂ-CREAŢIE!

          Deasupra unei lacrimi Cerul făureşte
          O nouă lume, un nou început.

Acolo sus, ochiul ne vorbeşte...
Cuvîntul... ne întreabă, soarele rosteşte
Stihuri de lumină, ceva dumnezeieşte!

          Hai să avem ochi, să vedem ochiul ce ne priveşte!
          Simbol al cunoaşterii, ce tot creşte, creşte
          Într-un sens în care nu te amăgeşte;
          Prin menirea lui, cosmosul lărgeşte
          Iar prin conotaţie, suflet întregeşte.

E şi-un termen-cheie-lacrima ce curge
Prin frecvenţa ei, în mare ajunge
Şi formează valul-infinit tărîm,
La a cărui ecou, aş vrea să rămîn:

Ce ecou sinistru avea valul ştii?
Pe ale nebuniei culmi, şi ale vieţilor pustii,
Te purta-n Renaştere, cu corăbii magice,
Şi în vis se-mpleteau, exiluri ritualice.

          Ăsta-i valul oare ce-l visezi şi tu?
          Receptor al artei, nu-i simţi clinchetul?
          Cum vibrează în aer, spre a te mişca
          Şi pe tine interpret...sau...viitor exeget
Simte evantaiul sensurilor vii,
Ce te-ndeamnă, te invită, să mai tot revii,
Să analizezi profund, legăturii şi noduri mii,
Fiecare punct în sine de pe acest tablou să ştii,
          E un nod ce ţine strîns,
          Sentimente, vis ascuns.

Şi ce-ţi bucură retina...?
Nu uita, e chiar LUMINA!
          Ce învie o hîrtie,
          Un nor negru de mîndrie.
Societatea noastră toată,
Mîndră e ca niciodată!
Neagră-i de atîta rău,
Bun e numai Dumnezeu!

          O lacrimă se scurge...pe pămînt ajunge...

La muritori dezordinea pe zi ce trece creşte,
Dar Lumina Ordinii Celeste are grai, şi ne vorbeşte.
Codul să îl decodezi,
Şi în acest discurs să crezi!

          E ochi, cuvînt şi lumină,
          E inspiraţie divină.
          E un sens afirmativ,
          Adecvat şi pozitiv.

Cînd luna noaptea priveşti,
Şi sensul vrei să i-l ghiceşti,
Adu-ti aminte de a lui Frege cuvîntare,
"E între semnificaţie şi reprezentare".
          Aşa şi acum caută cuvinte "uşoare",
          Nu-ţi abate drumul cu aluzii rare,
          Factori sugestivi-sînt ca o alinare,
          Iar emoţia se zbate ca o frămîntare.

Dezleagă metafora! Simplitatea-i calea !
Atinge pragamatismul şi transformă jalea
Inimii ce zace într-un vechi cuvînt :
          "Lumină să fie pe întreg pămînt! "

Sens ideologic urmărit mereu:
O apropiere cu EL! Dumnezeu!
          Mai profund de asta...ce poate să fie?
          Distanţa psihologică la vis te îmbie.

          Unde cînd cu-n deget soarele atingi
          Te frigi de cuvînt, încerci să îl învingi...
Dar toate trei sînt unul, unul şi doar unul,
Soare-ochi-şi logos, acesta e drumul
          Drumul reîntoarcerii a căii spre sine
          Priveşte minuni şi gînduri senine

Tu observator, vei fi mai bogat
Cînd taina Luminii-Viaţă ai aflat.
Visurile toate ţi s-au dezlegat
          Valurile nu mai sînt ale incertitudinii purtătoare
          Lacrimile nu mai caută nici o alinare,
          Totu-i o lumină implicit o revelare
          Valurile-s bucurie, ideal şi sărbătoare

Iată realitatea, întoarsă la sine!
Legătură veche, din neant ce vine.
          Legătură veche dintre ochi-soare-cuvînt,
          Are o menire aici pe Pămînt

Orb dacă ai fi, poate-ai vedea
Ce minune-i Cerul şi toată Lumea!
          Şi dacă n-ai simţi nicicînd nimic,
          Căldura unui soare nu o simţi un pic?
Şi dacă nu auzi nici apele curgînd
Atunci, n-ai cum să auzi rostire de Cuvînt!

          Deschide ochii bine, nu-i ţine larg închişi
          Şi caută mereu imaginea fetiş
          Obiect tabuu al tău, al nostru, al tuturor,
          Prin structură profundă să fii nemuritor

Nu căuta un titlu vieţii să îi dai
Îţi dă ea unul ţie, depinde cum o ai.
          Nici logico-formale relaţii nu găseşti
          Căci e doar ea-Lumina-în care tu trăieşti

Dar cum am mai şi spus, dacă ochi, tu nu ai,
Nu vei simţi splendoarea, venită chiar din Rai.
          Şi totul nebunie şi vis le vei simţi
          Cît pe Pămînt ai viaţă, tu tot vei suferi.
Căci vei vedea doar negrul hîrtiei cînd priveşti,
Iar logosul-lumină nu ai cum să-l clădeşti.

          Raza ce din soare, sufletul inundă,
          Nu o vei simţi decît palidă undă.
Nici de fragmentezi sintactic analizînd,
Spre cuvinte abstracte mereu cautînd,
          Nu vei da de teme acestui Univers,
          Textul va parea un efect pervers.

Unde vezi nevoia cuvîntului de-a-l scrie?
Căci el se visează, se simte, învie,
Unde vezi nevoia cuvîntului de-a-l scrie?
Căci el se visează, se simte, învie,
          Nu vrea forma entropică a unui semnificant
          Ci doreşte veşnicia-- de semnificat.

          Nu se vrea lizibil
          Pentru ochi exterior,
          Ci inteligibil
          La interior!

Cu sufletul priveşte-l şi ascultă-i zvîcnirea
Înţelege-i taina, care e menirea?
          Vezi de vei găsi motive pentru informaţie
          De vei contura stilul prin revelaţie.
Forme de expresie, conţinut, substanţă,
Toate au un nume şi o performanţă:
Schimbarea receptorului printr-o rezonanţă,
Devenirea lui printr-o circumstanţă.

O clipită, un fulger, o stea căzătoare,
Să se caute pe sine îl va face oare?

          Corelînd sinergic aceste cărări,
          Împlineşte-ţi visul unei căutări!
Căutare mitică, filosofică ori religioasă
Din adîncuri ori înalturi, într-un sfîrşit e scoasă!

          Şi de credeai că e veşnică-n mormînt,
          Te-ai înşelat! Ascunsă-era, într-un CUVÎNT!

          Viaţa curge valuri, valuri,
          Iar din ochiul necuprins,
          Lacrimile curg şiraguri
          Totul parcă s-a aprins!

          Prins în vraja nepătrunsă
          Ai vrea să te eliberezi,
          Dar într-o lume ascunsă,
          Nu poţi decît să visezi...