|
I. Introducere Te ai întrebat vreodată de ce valurile mării vin mereu spre mal? Nici eu! Mergi într o zi la mare şi încearcă să ţi răspunzi… vei vedea că are să ţi placă mai mult nu numai marea, ci şi viaţa. Scriu pentru simplu motiv că şi L. Tolstoi spunea: "Scriind îţi descoperi ţie despre sine." Sînt de acord şi cu F. M. Dostoievski, care scria că: "De fapt nu am scris de mult timp şi cred că scriu doar atunci cînd mi e greu". A cunoaşte oamenii şi pe tine însuţi este o artă în sine. Mintea pentru ce ne a dat o Dumnezeu? Ca să cercetăm, să studiem şi să ne cunoaştem pe noi înşine. Este nevoie de o independenţă morală ca să poţi desluşi valoarea caracterului propriu. Pe oamenii care mi atrag atenţia prin fapte, scopuri şi modul lor de a gîndi, încerc să i înţeleg şi să îi urmez ca exemplu. După părerea mea oamenii sînt de trei feluri: egocentrici, culţi şi duhovniceşti. Omul înduhovnicit cu timpul poate deveni şi cult, iar culţii nu sînt total înduhovniciţi, depinde de scopul lor. Iar scopul omului în viaţă ar trebui să fie unic. Scopul este Adevărul, iar căi de a l atinge sînt diverse. Însă omul este o fiinţă uşuratică, reprobabilă şi, poate, ca unui jucător de şah, nu i place decît procesul atingerii scopului în sine. Încă din primele capitole ale Facerii vedem că Dumnezeu a creat binele, iar după studiile Sfinţilor Părinţi omul a creat răul; deci binele este veşnic, iar răul momentan, iar omul devine imperfect prin opţiunile lui. Omul este liber încă de la naştere, căci Dumnezeu este libertatea, iar omul este după Chipul şi asemănarea lui Dunmezeu. Libertatea morală este dobîndită prin botez, iar cel dintîi drept al omului este liberul acces la gratuitatea spirituală, liberul acces la Dumnezeu. Din punct de vedere ontologic omul este iubire. Iar iubirea înseamnă respectul nesfîrşit al celuilalt, iubirea se identifică cu ceea ce teologii numesc kenoză. Puterea lui Dumnezeu înseamnă puterea iubirii. Prin "nebunia dragostei", Cel care este Viaţa, în împlinirea ei, devine pentru noi, viaţa în inima morţii. Omul este o taină pentru sine însuşi, şi aşa va rămîne pecetluită, pentru că în urma căderii, păcatul şi a lăsat amprente. Corpul omului este alcătuit din trup şi suflet. Omul lăuntric este o fiinţă vie, care are un chip al său; omul lăuntric este asemănător omului exterior (atunci cînd omul este luminat de lumina harului dumnezeiesc, chipul său îl trădează prin faptul că faţa sa este iradiată de acea lumină).
II. Polisemia cuvîntului a iubi Cineva spunea că lucrurile sînt simple şi compuse. Spre exemplu dulapul este un lucru compus din lemn, balamale, cuie, vopsea etc. Putem uşor explica oricui ce este un dulap, prin descrierea pieselor din care este confecţionat. Culoarea roşie este un lucru simplu. Încearcă să i explici unui copil sau unui orb ce este culoarea roşie; nu vei reuşi să i faci o imagine, pînă cînd nu o va vedea sau nu o va simţi el însuşi. La fel este şi cu iubirea, pînă nu o simţi şi nu o trăieşti, nu ştii cum este.
A iubi pe Dumnezeu
Eu sînt LUMINA,
A iubi aproapele Mi s a comunicat că prietena mea cea mai bună moare. A fost o lovitură prea mare pentru mine, fiindcă nu mi era doar o simplă prietenă, ci soră. Nu puteam şi nu doream să cred că ea pleacă şi mă părăseşte atît de repede, atunci cînd aveam cea mai mare nevoie de ea. Dar nu eram eu singura, ci şi fiica ei micuţă şi soţul, care era plecat cu speranţa că va găsi ceva bani şi care nu s a mai întors pînă în ziua de astăzi. …Am intrat în spital, am cuprins cu privirea pereţii mizeri şi în ochi mi au apărut lacrimi. Nu mi venea să cred că ea îşi trăieşte ultimele clipe într un asemenea loc. Sora m a condus la ea. Cînd am deschis uşa, o căldură, o înăbuşeală m a învăluit şi nu eram în stare să fac un pas. Priveam spre patul cu cearşafuri nespălate şi nu găseam ce căutam. În sfîrşit, am văzut o faţă pămîntie ce se contopea cu perna murdară. Cît de mult se schimbase! Ea, care întorcea atîtea capete pe drum, acuma era o întruchipare a morţii. M am apropiat şi am tras un scaun care a scos un sunet strident, m am aşezat şi o priveam. Mi s a părut că nu auzise, însă ea a deschis ochii şi… întregul chip i s a luminat. Atunci mi am dat seama că chiar dacă faţa îi îmbrăcase deja haina apusului, ochii ei trăiau, rămînînd lucizi, profunzi şi de un albastru intens. Îi zîmbeam, deşi lacrimile îşi căutau ieşirea din ochii mei. Ştiam că şi doreşte o scrisoare. O aştepta de trei ani şi nu mai venea. Mereu îmi spunea, că după ce va citi un răvaş de la soţ, va putea muri liniştită. Şi acum, prima întrebare pe care mi a adresat o, a fost: - Nu a venit? I am întins nişte foi boţite şi în ochi i a apărut un luciu sălbatic. Cu un efort supraomenesc, s a ridicat şi i am pus o pernă sub cap. A luat foile cu mîinile tremurînde şi a început să le citească, ca un om înfometat de plăcerile vieţii: - Mă iubeşte! Mă iubeşte… dar eu îl părăsesc… A căzut cu zgomot pe pernă şi mă privea obosită. - Să i spui că îl aştept acolo sus şi cînd vom fi din nou împreună nu ne vom mai despărţi. A mai zîmbit odată şi a închis ochii. …Afară era toamnă… un sicriu negru se scufunda în ţărîna neagră şi umedă… O frunză galbenă căzu pe mormîntul proaspăt, iar soarele roşu coborîse după orizont… În minte mi a revenit chipul atît de scump al prietenei. A murit împăcată, cu un surîs pe buze şi cu gîndul că e iubită. Am apucat o mînă mică de copil şi am coborît privirea. Spre mine se uitau doi ochi lucizi, profunzi şi de un albastru intens. Am pornit cu paşi rari spre casă, lăsînd pe mormînt doar o frunză şi lîngă ea o amintire… …Un plic care nu conţinea nici datele expeditorului, nici adresa destinatarului…
A iubi biserica Fiecare icoană are în ea o picătură de lumină, viaţă, credinţă, dragoste, ceva ce ţi insuflă nădejde spre mîntuire, spre desăvîrşire, pe drumul îngust, care se încununează cu cetăţenia raiului. Paraclisul nu prea mare, rareori arhiplin, este inundat de razele soarelui, ce pătrund prin geamurile mari şi largi. Pereţii albi, lumina, lumînările îţi provoacă senzaţia de căldură lăuntrică, pace şi linişte. În colţ, pe dreapta, atîrnă pe perete, mare, clară şi parcă vie icoana Sfîntului Nectarie. Faţa lui emană luminozitate şi pietate, viaţă trăită în duh… iar ochii sfîntului sînt mereu aţintiţi spre geam, de este mare sărbătoare şi locaşul este plin, sau dacă este o zi de rînd şi aproape nu este nimeni, ochii "aşteaptă" să vină cineva… îţi pun în suflet temelia unei nădejdi plină de dragoste… ochii aşteptării… Icoana este o lumină în întuneric, atunci cînd te trezeşti la miezul nopţii, după un coşmar, speriat şi îngrozit, inima îţi bate mai tare, şiroaie de picături se preling pe frunte şi cobori uşor din pat, aprinzi candela, care s a stins, faci metanii la icoana dinspre răsărit şi adormi liniştit.
A iubi pe păcătoşi În biserică a intrat o femeie însărcinată, cu ochii în lacrimi, care cugeta în adîncul inimii la viitorul noului născut. Se întreba în sinea ei, oare va fi şi acesta orb, ca şi cei doi copii de acasă şi de ce. La un moment dat, a observat alături un ieromonah bătrîn, care a întrebat o: - De ce plîngi fata mea? Tînăra mămică i a spus în ce constă problema, iar părintele pentru început, a sfătuit o să se mărturisească. După ce s a mărturisit, părintele i a spus, că nu şi a spus toate păcatele. Atunci, cu lacrimi în ochi, femeia aspus că nu şi mai aminteşte şi că va reveni mîine. A doua zi, s a întîmplat la fel, atunci femeia a inceput să plîngă şi mai tare, iar într un sfîrşit l a rugat pe părinte să i spună păcatele ei, că ea nu şi le aminteşte. Atunci părintele i a spus: - Încearcă să ţi aminteşti ce ai făcut în prima zi de şcoală, cînd ai mers în clasa I. - Am mers la şcoală şi apoi acasă. - Dar în drum spre casă unde te ai oprit? - Era o mică peşteră la marginea satului, la care am mers după ore cu prietenii. - Şi ce ai găsit acolo? - Mai nimic, un cuib de rîndunică cu trei puişori în el. - Şi ce le ai făcut puişorilor? - Într un sfîrşit, le am scos ochişorii… - a spus femeia printre sughiţuri şi plîngînd şi mai tînguitor. - Atunci, hai să ne pocăim şi ne rugăm la bunul Dumnezeu, ca măcar acest micuţ pe care l porţi în pîntece să se nască cu vedere - şi a dispărut.
A iubi viaţa Aş dormi mai puţin şi aş încerca să visez; de abia acum înţeleg, că pentru fiecare moment al unui minut în care închidem ochii, pierdem 60 de secunde de lumină. Dacă Dumnezeu mi ar oferi o fărîmă de viaţă, m ar împinge pe la spate în bătaia soarelui, acoperindu mi cu razele nu doar capul, ci şi sufletul. Doamne, dacă aş avea o inimă, mi aş scrie ura pe un cub de gheaţă şi aş aştepta ca soarele să l topească. Doamne, dacă aş putea să primesc o fărîmă de viaţă… n aş lăsa să treacă nici măcar un minut, fără să le spun oamenilor că îi iubesc. Bărbaţilor le aş dovedi, cît de mult greşesc atunci cînd cred că nu trebuie să se mai îndrăgostească, atunci cînd îmbătrînesc, fără să ştie că ei îmbătrînesc tocmai că încetează a se mai îndrăgosti. Unui copil i aş face cadou o pereche de aripi, dar l aş lăsa singur să înveţe a zbura. Pe bătrîni i aş învăţa că moartea vine odată cu uitarea şi nu odată cu vîrsta. În fond am învăţat atîtea lucruri despre oameni… Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe vîrful unui munte, fără să ştie, că adevărata fericire constă în felul în care urci pantele abrupte spre vîrf.
A iubi pe cineva Era odată un băiat născut cu o gravă maladie. O maladie pentru care nu exista un leac. Avea 17 ani, dar putea muri în orice moment. Trăia în casa lui sub asistenţa permanentă a mamei sale. Obosit de stat în casă, a decis să iasă măcar o dată. Ceruse permisiunea mamei sale. Ea a acceptat. Mergînd prin cartierul său, se uita pe la magazine. Trecînd pe lîngă un magazin de muzică, privi prin vitrină, şi observă prezenţa unei tinere fete, de vîrsta lui. A fost dragoste la prima vedere. Deschise uşa şi intră, privind la nimic altceva decît la fată. Apropiindu se încet, sosi la tejgheaua unde era fata. Ea îl privi şi îi spuse surîzînd: "Pot să te ajut?" În timpul acesta el gîndea că acela era cel mai frumos zîmbet pe care l a văzut în viaţa sa. Simţea impulsul de a o săruta. Bîlbîindu se îi spuse: "Da hmmmmmmm… Mi ar plăcea să cumpăr un CD. Fără să se gîndească, prinde primul CD pe care îl vede şi îi dă banii. "Vrei să ţi l împachetez?" întreabă fata zîmbind din nou. El îi răspunse că da. Încetişor, ea merse în magazie, şi se întoarse cu pachetul şi i l dă băiatului. El îl ia şi iese din magazin. Se întoarse acasă, şi din acea zi, mergea la acel magazin în fiecare zi să cumpere un CD. Fata îl împacheta mereu, iar el se întorcea acasă şi îl băga în sertar. El era prea timid pentru a o invita în oraş şi de cîte ori încerca, nu reuşea niciodată. Mama lui a aflat de această situaţie şi îl încuraja să încerce… aşadar în ziua următoare el îşi luase curaj şi se duse la magazin. Ca în toate celelalte zile îşi cumpără un CD, şi ca întotdeauna ea îl împachetă. El a luat CD ul şi în momentul în care fata era distrată, a pus repede o foaie cu numărul lui de telefon pe tejghea, apoi a ieşit în fuga din magazin… Dringggggggg. Mama lui răspunde la telefon. "Alo?????" Era fata, ce întreba de fiul ei. Mama îndurerată a început să plîngă în timp ce zicea: "Nu ştii??????… a murit ieri". A fost o tăcere îndelungată întreruptă de plînsul mamei. Mai tîrziu mama lui a intrat în camera fiului pentru a şi l aminti. Decise de a începe să se uite prin lucrurile lui. Deschise sertarul şi cu mare suprindere găsise un munte de CD uri împachetate. Nu era nici măcar unul deschis. A cuprins o curiozitatea, văzînd atîtea şi nu putu rezista: a luat un CD şi s a aşezat pe pat, uitîndu se. Cînd un bilet iese din pachetul din plastic mama l a luat pentru a l citi; scria: "Eşti frumos!!!!!!! Ai vrea să ieşi cu mine? Te iubesc… Sofia." Mama emoţionată deschise şi alte CD uri şi găsise şi alte bilete; pe toate scria acelaşi lucru. MORALA: Asta e viaţa. Nu aştepta prea mult pentru a i spune cuiva special ceea ce simţi. Spune i astăzi. Mîine va putea fi prea tîrziu.
III. Încheiere Oamenii sînt făcuţi pentru a fi fericiţi, căci viaţa este frumoasă şi merită trăită. După cum spunea şi Dostoievski: "Fericirea nu constă în fericire, ci în dobîndirea ei, iar din fiece clipă a vieţii noastre, trebuie să facem, cea mai preţioasă clipă, calculînd orice moment". Maria Plămădeală |